Țăranul și clasa de mijloc

Cartea lui Ozanne e chiar interesantă, nu știu dacă omul beneficiase de instrucția unui spion, dar cert e că poseda simțul observației sintetice. Și o ia englezește, pe capitole. La capitolul societate, autorul face, desigur, inventarul multelor naționalități și rase care se amestecau în veselul colb moldo-valah. De o încrezută ironie au parte și greco-albanezii parveniți, care se dădeau pe aici urmași ai bazileilor bizantini, deși nu fuseseră decât plăcintari sau scribi de cancelarie ajunși, pe mită, ”gospodari” fanarioți ai Țărilor Române.

Iată o afirmație care m-a pus pe gânduri: ”Românii sunt, cu precădere, fie patricieni, fie plebei; clasa de mijloc, cel puțin la oraș, este reprezentată în majoritate de străini”. Cu șerbia abolită abia în secolul XVIII, cu fiscalitatea excesivă și cu o clasă de mijloc (intelectuali, negustori, funcționari, medici etc) formată din străini, țărănimea acesta îmbrăcată asemenea dacilor sculptați în basorelief pe columna lui Traian constituia prin urmare baza unei polarități sociale încă prezente. Țărănimea a produs o elită intelectuală mai întâi în Ardeal, unde compromisul uniat a deschis porțile emancipării, prin cultură apuseană, a elementului românesc. S-au ridicat spre secolul XIX și țăranii oarecum școliți din vechiul regat: preoți, învățători, câte vreun notar. Dar participarea lumii țărănești la dinamica socială a burgheziei a rămas decalată, precară, insuficientă. Nu putem corecta retroactiv tabloul sociologic al moștenirii noastre istorice. Și azi, meseriile practice, meșteșugurile, îndemânările industrioase ne apar ”străine” de ceea ce facem, vrem să facem și știm să facem. Sarcina secolului XXI, la noi, va fi tocmai consolidarea unei clase de mijloc autohtone: nu e vorba despre naționalism, ci despre supraviețuire…