Teribila înțelepciune biblică

Cărțile sapiențiale ale Bibliei au intrat mai greu în canonul iudaic sau creștin. Poate și pentru că erau mai accesibile, mai terestre, în sensul influențelor profane, din sfera elenistică, pe care marii rabini intransigenți le vor fi detectat. Solomon cochetase nu atât cu idolatria, cât cu un yahvism soft, permeabil, adaptabil la hedonismul oriental. Pildele sale și tot restul au intrat însă în regimul textului sacru, pentru că ele codifică o experiență ecumenic-orientală, savuroasă, aplicabilă practic, eternă în premisele sale ușor pesimiste, dar și în soluțiile sale ”stoice”. Personal, cred că omniprezența culturii biblice la curțile domnești din Țările Române a determinat nota resemnată a politicii noastre externe înainte de formarea României Mari. Ecleziastul e proto-nietzscheean sau – în varianta ”optimistă” – un adevărat precursor al nihilismului european.

Iată de ce echilibrul lecturii profită prin faptul că doamnele Broșteanu și Băltăceanu au lărgit sfera, incluzând în florilegiul lor texte din Pentateuh și din scrierile profetice (Amos, Miheia, Isaia, Ieremia, Iezechiel) care nu aparțin, formal, literaturii sapiențiale. În 200 de pagini, veți găsi infinite bucurii spirituale. Iată un singur îndemn la modestia care stinge focul invidiei: ”Nu te făli cu ziua de mâine, fiindcă nu știi ce naște ziua. Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale. Grea e piatra și greu de dus nisipul, dar FURIA NERODULUI e mai grea decât amândouă. Nemiloasă e furia și năvalnică mânia, dar cine va sta în picioare în fața pizmei?”

Cultura biblică rămâne temelia civilizației, așa cum o știm. Lectura Cărții Sfinte inspiră, educă, justifică și salvează.